Cel mai iubit dintre ”diavoli”
Pe 12 iunie 2021 Christian Eriksen se prăbușește pe teren în timpul partidei dintre Danemarca și Finlanda, de la Euro 2020. Este resuscitat pe teren timp de mai multe minute, după care ajunge la spital. I se implantează un aparat la inimă, dar cariera sa părea terminată.
Inter Milano a fost nevoită să-i anuleze contractul din cauza regulamentului federației italiene care interzice jucătorilor cu aparat la inimă să joace fotbal. Mai apoi, Brentford i-a întins o mână pentru 6 luni, împrumut.
Pe fast-forward, doar 454 de zile mai târziu de la prăbușirea pe teren, pe 8 septembrie 2022, Christian Eriksen joacă al șaptealea meci consecutiv pentru Manchester United în sezonul 2022-2023.
La 30 de ani și cu un bypass la inimă, era de așteptat ca Eriksen să aibă un rol restrâns la Manchester United. Însă danezul e unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Erik Ten Hag. Doar De Gea, Bruno Fernandes și Diogo Dalot au jucat mai multe minute decât el în acest start de sezon.
O dată ce transferul lui Frenkie de Jong a picat, Ten Hag i-a rezervat rolul lui Eriksen. Danezul e singurul capabil din lotul lui United să se apropie de cerințelei postului pentru care a fost dorit cu atâta insistență fotbalistul Barcelonei.
Christian a jucat titular în toate cele 7 partide ale lui Manchester United in acest sezon și de îndată ce a fost mutat în linia de doi din fața apărării, jocul ”diavolilor” a crescut de la meci la meci. Danezul e capabil ca nimeni altul să controleze mingea, să temporizeze jocul și, cel mai important, să creeze spații și ocazii cu atingerea sa fină.
N-a reușit să marcheze însă și are doar o pasă de gol, dar este indispensabil în construcția atacurilor lui United. Practic, toate golurile marcate de United l-au avut pe el în centrul fazei de construcție. El e practic creierul, precum am scris și AICI.
În urma evoluților sale din acest debut de sezon, se poate spune fără îndoială că Eriksen este cel mai iubit dintre ”diavoli”. Nimeni nu are un cuvânt rău de spus despre el și la o simplă citire a comentarilor postărilor de pe rețelele de socializare al lui Manchester United, Christian este adulat de fanii de pe Old Trafford.
Hai United! GGMU!!!
#haiunited #muscro #MUFC
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.