31, May 2021
Cântecul de lebădă. UPDATE: Oficial. Clubul anunță despărțirea de 8 jucători.

Manchester United a terminat sezonul dezamăgitor, ratând victoria în finala Europa League. Cu toate acestea, un loc 2 în Premier League, o semifinală de League Cup, un sfert de finală în FA Cup și o finală în a doua competiție europeană însumează o campanie decentă, după ani de chinuri. Totuși, încă departe de standardele lui Manchester United.

Proiectul lui Solskjaer merge încet înspre bine, căci progresul e evident, dar rămâne de văzut dacă oamenii cu putere de decizie în club vor avea răbdare cu managerul norvegian, căci 4 ani fără trofeu sunt greu de acceptat la un club ca Manchester United. Iar să fii aproape nu e destul!

Și pentru ca ”diavolii roșii” să poată emite mai multe pretenții în sezonul viitor e nevoie de o îmbunătățire a lotului. Până să vorbim de transferuri, ne vom concentra mai întâi pe ceea ce avem lot și ce ar trebui păstrat pentru sezonul viitor.

———————————————————————————————————————————–

UPDATE: 4 iunie

Manchester United a anunțat că 8 jucători își încheie contractul în această vară. Se renunță la Sergio Romero și Joel Periera, plus alți 6 jucători de la academie: Jacob Carney, Mark Helm, Iestyn Hughes, Max Taylor, Arnau Puigmal și Aliou Traore.

De asemenea, clubul a anunțat că Juan Mata și Lee Grant negociază semnarea unor contracte noi.

———————————————————————————————————————————–

ARTICOLUL INIȚIAL!

Avem 4 jucători a căror contracte expiră la finalul lunii iunie și sunt slabe șanse ca aceștia să mai joace pe Old Trafford și în stagiunea 2021-2022.

Portarii Lee Grant, Joel Pereira și Sergio Romero au toți contract până pe 30 iunie 2021. Primul probabil că va rămâne în lot, căci a avut mai mult atribuții de antrenor în acest sezon și în total a prins doar 110 minute în tricoul lui United, în meciuri din League Cup și Europa League sezonul 2019-2020.

Sergio Romero a fost trimis inexplicabil pe linie moartă, după câteva sezoane în care a fost loial clubului. E de așteptat să plece și ar fi bine să se întâmple asta gratuit, ca o ultimă formă de respect din partea clubului.

Joe Pereira, e în aceeași stiuație cu Grant. E în lotul echipei mari din 2018, dar a jucat doar 3 meciuri, ultimul dintre ele în 2018. A fost împrumutat în fiecare sezon, și promovarea lui Nathan Bishop de la academie e practic un semn că se va renunța la servicile lui Joel.

Cântecul de lebădă

Al patrulea jucător al cărui contract expiră în această vară e Juan Mata. Spaniolul de 33 de ani n-a avut un aport prea însemnat în acest sezon. A prins destule minute în startul sezonului, dar apoi o accidentare și decesul mamei sale l-au făcut să declare că acesta a fost cel mai greu sezon al său în fotbal. După 7 ani în culorile lui Manchester United, aventura lui Juan Mata s-a putea termina în această vară. Vârsta, dar mai ales stilul de joc pe care Solskjaer încearcă să-l introducă la echipa mare i-ar putea fi fatale.

Pe lângă acești patru fotbaliști, mai avem încă o categorie de jucători care necesită o atenție specială în această vară. Dacă cei 4 de mai sus vor pleca gratuit, cei din următoarea categorie sunt fotbaliști pe care clubul ar putea să-i vândă pentru a face rost de bani pentru transferuri.

Aici îi avem pe Axel Tuanzebe, Jesse Lingard sau Paul Pogba.

Categorie specială

Axel a jucat câteva partide, dar departe de numărul pe care-l aștepta atunci când a semnat contractul. Tuanzebe este un fundaș clasic excelent, un fotbalist de stil vechi, dar cum lui Solskjaer îi plac fundașii care pot controla și balonul și avansa cu acesta, Axel s-ar putea să fi jucat deja ultimul meci în tricoul lui Manchester United. Orice sumă de bani venită prin vânzarea de jucători ajută, astfel că Solskjaer s-ar putea să speculeze asta și să-l lasă să plece.

Jesse Lingard a fost nevoit să plece împrumut la West Ham pentru a-și relansa cariera intrată în declin la Manchester United. După un retur de senzație în tricoul ”ciocănarilor”, Jesse a atras atenția mai multor echipe, atât din Anglia, cât și din Europa, iar United ar putea specula asta și încasa o sumă frumoasă pe mijlocașul de 28 de ani.

Paul Pogba e un fotbalist special și a arătat asta în multe rânduri în acest sezon. S-a speculat mult în ultimele 6 luni cum că ar semna prelungirea contractului. Deși United ar dori asta, declarațile agentului acestuia i-ar putea pune pe loc repaus, iar ”diavolii” nu ar refuza o ofertă avantajoasă în ideea în care dacă nu se înțeleg cu Pogba acesta ar pleaca gratis în vara lui 2022. Nu ar fi cea mai bună afacere pentru Manchester United care a plătit în jurul a 90 de milioane de lire sterline pentru a-l readuce de la Juventus.

În niciuna dintre categoriile de mai sus nu se află David De Gea, dar și portarul spaniol s-ar putea să fi avut cântecul de lebădă al carierei sale pe Old Trafford. Deși mai are contract până în 2023, David ar putea pleca în această vară fiind greu de crezut că va accepta statul de rezervă a lui Dean Henderson. Mai mult decât atât, Manchester United ar putea recupera o sumă frumoasă, dacă nu chiar întreagă, din cele 25 de milioane de euro pe care le-a plătit în 2011.

Cine credeți că rămâne la United?

Așadar, se anunță o vară interesantă pentru Solskjaer și Manchester United. Dacă întradevăr vrea să se bată de la egal la egal cu City, Liverpool sau Chelsea, ”diavolii” trebuie să trateze serios această fereastră de transferuri.

Voi care dintre jucătorii de mai sus credeți că vor mai fi la Manchester United și la startul sezonului 2021-2022?

[yop_poll id=”8″]

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *