Anotimpurile lui Solskjaer

Ole Gunnar Solskjaer e la cârma lui Manchester United de peste doi ani, iar aventura sa pe banca ”diavolilor roșii” a fost cu suișuri și coborâșuri, așa cum era și de așteptat.

În acest răstimp s-au creat două tabere. Una care-l susține și o alta care-l vrea plecat. Printre motivele contestatarilor săi s-au numărat printre altele lipsa unui trofeu, iar o parte dintre fani nu s-a sfiit să-i reproșeze faptul că nu are nicio idee tactică.

Totuși, o analiză atentă a partidelor lui Manchester United arată faptul că Solskjaer s-a descurcat foarte bine în raportul cu presa, a excelat în relațile interumane cu proprii jucători, Pogba e dovada supremă, dar și-a și demonstrat abilitățile tactice.

Asupra ultimului aspect o să insistăm în acest articol.

Anotimpul managerului interimar

În cele 25 de luni ca și manager a lui Manchester United se pot observa 5 perioade distincte în care Solskjaer a folosit 5 idei tactice diferite, în funcție de lotul pe care-l avea la dispoziție.

Prima perioadă definitorie a norvegianului a fost cea în care a fost ”caretaker”. A moștenit o echipă de nivel mediu, ca să o spunem într-un mod frumos, o echipă pe care doar geniul lui Mourinho a reușit s-o ducă pe locul 2 la finalul sezonul 2017-2018. De Gea și Pogba erau singurii doi fotbaliști care să prindă, dacă nu prima echipă a celor mai buni fotbaliști din lume, măcar pe a doua.

Portughezul a lăsat în urmă însă și o atmosferă toxică în vestiar, fotbaliști cu moralul la pământ și o formație cu o etichetă care atârna greu: fotbal urât, rezultate mediocre. În acel sfert de sezon, Mourinho a încercat tot ce a putut, a jucat 4-3-3, 4-2-3-1, cu 3 pe linia de fund sau chiar și cu 2 atacanți. Nimic nu a funcționat. drept dovadă, în acea parte de sezon, United a primit 29 de goluri, cu unul mai mult decât cu un sezon înainte.

Solskjaer a preluat echipa în decembrie 2018 și de la primul meci împotriva lui Cardiff și până la eșecul de acasă împotriva lui PSG din Liga Campionilor, scor 0-2, se poate observa că a folosit un singur sistem 4-3-3, cu câteva excepții. Așadar, primul anotimp.

O dată ce a fost instalat pe banca lui United, Solskjaer a zis că vrea ca echipa sa să joace un fotbal direct, rapid, ofensiv. Și asta se poate vedea din modul în care și-a făcut primul 11.

De Gea – Young, Smalling, Lindelof, Shaw – Herrera, Matic, Pogba – Lingard, Martial, Rashford

Sistemul acesta i-a dat libertatea de exprimare pe care și-o dorea Pogba, cu Matic care acoperea defensiv și cu Herrera care făcea ambele faze. Rashford, Lingard și Martial ofereau rapiditate fazelor de atac.

Stilul era simplu. Pressing cât mai avansat, minge recuperată și apoi abilitatea tehnică a lui Pogba de a pasa pentru Rashford sau Martial, în spatele apărării adverse.

Rezultatele au început să apară. 10 victorii în primele 11 partide și United trăia din nou. Lucrul care a ieșit cel mai mult în evidență în această perioadă a fost intensitatea cu care se făcea pressing-ul. Contul de twitter UtdArena prezintă cifrele.

Așadar, nici nu e nevoie de traducere.

Ziceam mai sus că Solskjaer a folosit 4-3-3 în aproape toate partidele cu câteva excepții. Una dintre aceastea este partida cu Tottenham, de pe Wembley. Lingard a jucat în spatele vârfurilor, în diamant, așadar 4-4-2.

Martial și Rashford au jucat mult în bandă și astfel au dat oportunitatea fundașilor centrali ai lui Tottenham să urce. Și tocmai așa a venit golul victoriei cu 1-0. Recuperare în zona mediană, mingea la Pogba, pasă de geniu a francezului în spatele apărării lui Tottenham și Rashford face 1-0. Șah-mat, Pochettino!

Acest pressing intens a și fost una dintre cauzele pentru care Solskjaer a fost obligat să schimbe sistemul. Meciul cu PSG, din optimile Champions League, de pe Old Trafford a fost practic momentul zero.

Anotimpul adaptărilor

Din cauza nivelului fizic ridicat, după meciul cu PSG, jucătorii au început să cadă pe capete, astfel că Solskjaer a trebuit să schimbe sistemul.

În cartea sa, The Red Apprentice, Jamie Jackson scrie că Solskjaer era convins că accidentările care au survenit în ultima parte a sezonului 2018-2019 au fost din cauza unei pregătire neadecvate în vară. Fizic, jucătorii săi nu au făcut față intensității impuse de ideile sale tactice.

Primii care au dat chix din punct de vedere fizic au fost Martial și Lingard. Deși nu au fost cei care au ieșit cel mai mult în evidență în primul anotimp al lui Solskjaer, disponibilitatea lor la efort a făcut diferența.

În locul acestora și-au făcut loc Alexis Sanchez și Juan Mata, doi jucători trecuți bine de prima tinerețe și care nu aveau cum să reziste cerințelor fizice ridicate.

Matic a căzut în meciul cu Liverpool, apoi Mata, apoi Lingard din nou (recuperat miraculos pentru derby). Rashford s-a lovit în același meci și n-a mai fost același jucător până la finalul sezonului ca în prima parte a domniei lui Solskjaer.

Semne de întrebare

În această perioadă au apărut primele semne de întrebare despre abilitățile tactice ale lui Solskjaer. Și poate pe bună dreptate, căci de la acel meci cu PSG, returul și până la finalul sezonului nu se mai poate observa un anumit tipar.

Ole a încercat toate sistemele, dar n-a mai găsit cheia succesului. Sistemul utilizat s-a schimbat de la meci la meci. A jucat cu Mata în vârful rombului, împotriva lui Liverpool, 4-3-3 împotriva lui Palace, Alexis 9 fals împotriva lui Southampton. La Paris a aliniat un clasic 4-4-2, iar împotriva lui City, câteva zile mai târziu a jucat cu 3 pe linia de fund.

Toate aceste probleme medicale au afectat masiv ideile lui Solskjaer. Cu Matic și Herrera accidentați, Fred și McTominay au avut o rată de recuperare mai mică, iar mingile nu au mai ajuns la Pogba. Om esențial în axul lui Solskjaer, Paul n-a mai strălucit și pentru că mingea n-a ajuns la el. Fără scânteia magică a francezului n-a mai mers nici atacul văduvit de viteza lui Martial sau Lingard.

Două victorii din următoarele 12 partide și United era afară din Champions League, iar fanii au început să se întrebe dacă numirea lui Solskjaer ca manager permanent a fost una inspirată și/sau realizată la momentul oportun.

Dar nimic nu se mai putea schimba din acest punct de vedere, astfel că norvegianul s-a pus pe treabă. Prima misiune: întărirea defensivei care a primit 54 de goluri în sezonul precedent.

Anotimpul contraatacurilor

Astfel în primul 11 pentru noul sezon și-au făcut apariția doi jucători transferați în vară, Maguire și Wan-Bissaka. Plecarea lui Herrera și eșecul în a transfera un atacant erau însă problemele pe care trebuia să le rezolve Solskjaer. McTominay, Fred, Matic sau Pereira nu puteau face jocul pe care Herrera îl făcea la mijloc. În atac, lipsea un număr 9, dar analizând tiparul șuturilor lui Martial în cei 4 ani de când era la United, Ole a decis să-i dea numărul 9 francezului, căci atunci când era în poziție centrală era mult mai eficient decât când venea din bandă.

Accidentările rapide ale lui Pogba și Martial au întârziat procesul, astfel că anotimpul al treilea sub comanda lui Solskjaer a venit abia după 3 luni din sezonul 2019-2020, cam pe la mijlocul lui Octombrie când a revenit Martial.

Astfel s-a conturat un 4-2-3-1, cu 9 fals în Anthony Martial. 9 din cele 11 poziții în echipa de start se cunoșteau dinainte pentru că erau singurele soluții pe care le avea, din diverse motive. Astfel singurele necunoscute erau fundașul stânga, Shaw/Youg sau mijlocașul ofensiv din spatele vârfului, Pereira/Lingard.

Martial cobora de cele mai multe ori central pentru a crea spațiu în benzi acolo unde James și Rashford putea pune în aplicare tactica lui Solskjaer pentru această perioadă, contraatacul.

Tactica a avut succes pentru Rashford. Marcus a marcat doar un gol după meciul de la Paris, însă a înscris de 11 ori în 14 meciuri în Premier League, după adoptarea noului sistem. Pe lângă asta a mai marcat un gol și în Europa League, plus alte 4 în Cupa Ligii.

În cealaltă bandă a fost Dan James, care a pornit ca din pușcă, cu 3 goluri în primele 4 partide. După accidentarea lui Pogba, James a devenit mai mult un pasator decât un marcator, oferind astfel 6 pase decisive în 11 meciuri.

Acest sistem funcționa bine, dar avea un singur defect. Nu mergea împotriva echipelor care se apărau supra numeric. Și fără o minte limpede la mijloc, capabilă să deschidă apărările adverse, nu e de mirare că United a bătut-o pe Chelsea de trei ori sau pe City de două ori în această perioadă și a pierdut cu Burnley sau Watford.

Un aspect interesant al acestei perioade este că în decembrie și în începutul lui ianuarie, când s-a trecut la următoarea fază, Solskjaer și-a dat seama că dacă va menține același ritm fizic va suferi și mai multe accidentări, astfel că pressing-ul lui United s-a transformat dintr-unul foarte agresiv într-unul mai temperat pentru a menține prospețimea jucătorilor.

Și astfel se face trecerea la a patra perioadă specifică sub comanda lui Solskjaer.

Anotimpul vrăjitorului

Deși perioada aceasta coincide cu transferul lui Bruno Fernandes, Nemanja Matic a fost la fel de important pentru echipă. Sârbul a revenit după accidentare și i-a oferit lui Solskjaer soluția perfectă în mijlocul terenului.

O dată cu întreruperea campionatului din cauza Covid-19, și-a revenit și Pogba, iar venirea lui Bruno Fernandes aducea încă un plus în încercarea ”diavolilor” de a desface echipele care se apărau supranumeric.

Chiar și așa, e destul de greu să creezi ocazii de gol atunci când ai în față 9-10 jucători. Aici a intervenit Matic. După venirea lui Bruno, Ole a menținut același sistem de joc, 4-2-3-1. Însă pe fază ofensivă, acesta s-a modificat de fiecare dată în 3-2-5. Asta datorită lui Matic, ale cărui calități defensive s-au pliat perfect cerințelor lui Solskjaer.

Norvegianul a știu că trebuie să spargă blocul defensiv ale unor echipe gen Bournemouth, Sheffield sau Brighton. Astfel, Matic a coborât între fundașii centrali în momentul în care United ataca, oferind libertate celor doi jucători de bandă.

Luke Shaw și Wan-Bissaka au acoperit astfel zonele laterale ale terenului și i-au forțat pe oponenți să se deschidă și să aerisească mijlocul terenului. Soluția perfectă pentru Bruno și Pogba, care cu mingea la picior puteau găsi fără probleme culoarul de pasă.

Cu această schimbare jocul lui United a mers brici, iar echipa a jucat foarte bine în Project Restart. Chiar și așa, Solskjaer avea doar 11 jucători pe care se putea baza. 12 poate, dacă-l includem și pe Fred.

Greenwood a jucat în dreapta tridentului ofensiv, iar aportul său a fost substanțial, 4 goluri în primele 4 partide. Apoi, adversarii au început să-i descifreze jocul astfel că s-a văzut nevoia unui ”winger” clasic.

În acest sistem, orice alterare de la 11-le clasic însemna un picior în fund pentru United. Soluția a funcționat de minune, dar nu era viabilă pe termen lung decât dacă Ole primea întăriri pentru banca de rezervă. Cifrele scădeau dramatic atunci când Pogba și Fernandes nu erau împreună pe teren.

Atunci când oricare dintre ei lipsea, fluiditatea jocului se altera, astfel că Solskjaer avea nevoie de întăriri, de fotbaliști care să-i ofere o soluție venind de pe bancă. Și nu doar asta, ci și o șansă de a roti echipa și de a supasolicita jucătorii din punct de vedere fizic.

Anotimpul jumătate de pressing

Era deja evident că sistemul preferat al lui Solskjaer este 4-2-3-1, pentru că avea echipa creată pentru așa ceva. Dar îi lipsea un singur jucător, un mijlocaș de bandă dreapta. Sancho a fost opțiunea numărul 1, dar transferul nu s-a făcut.

Au venit în schimb Cavani, Telles și Van de Beek. Exact ce își dorea Solskjaer, soluții de pe bancă și posibilitatea de a roti pentru a nu-și expune jucătorii la accidentări. Dar nu a primit piesă lipsă din puzzle, milocașul de bandă dreaptă pe care l-a dorit cu disperare.

Așadar, noul sezonul a început practic greoi. Foarte greoi, din diverse motive. În primul rând pentru că United nu a avut deloc perioadă de pregătire. Jucătorii s-au reunit cu 4 zile înainte de primul meci al sezonului și United a scârțâit serios din toate încheieturile.

A pierdut acasă cu Palace, apoi victorie norocoasă la Brighton, în minutul 100 și dezastru pe teren propriu cu Tottenham, meci în care fiecare defect al echipei a fost pedepsit perfect de Mourinho.

O dată ce jucătorii și-au intrat în formă și au ajuns fizic la un nivel de Premier League s-a putut observa o nouă soluție tactică cu care a venit Solskjaer.

Așadar, cam pe la începutul lui Octombrie, după ce băieții au acumulat minute de joc și relațile s-au închegat din nou, Solskjaer a venit cu o nouă invenție tactică: jumătate de pressing.

Pentru a rezolva probleme apărării, Solskjaer a venit cu un mijloc format din McTominay și Fred. Cei doi au energie și se descurcă de minune defensiv. Dar le lipsește imaginația lui Pogba, spre exemplu, iar ei nu ar putea veni cu creativitate.

Astfel că toată responsabilitatea pentru construcție îi revenea lui Bruno. Și nu poți cere asta de la un singur jucător, căci acesta va ceda la un moment dat. Astfel, a intrat în joc Mata. Între ocotmbrie și noiembrie, spaniolul a apărut în mai multe jocuri ca mijlocaș dreapta, dar nu un clasic winger ci mai degrabă ca un alt mijlocș central.

De ce Mata? Pentru că Greenwood era ieșit din formă și pentru că fundașii adverși știau deja ce urmează să facă Mason. El e un finalizator și nu un creator, astfel că o dată ce fundașii au învățat cum va juca nu le-a mai fost deloc greu să-l oprească.

Astfel, în banda dreaptă a apărut Mata, care intra de cele mai multe ori în centru pentru că are abilități de a pasa și pentru a-l elibera pe Bruno de responsabilități.

În această perioadă, rata de goluri marcate din acțiune a crescut considerabil pentru portughez. Datorită lui Mata, în primul rând, dar mai ales presingului fals.

Ce înseamnă jumătate de pressing? În loc să pună presiune, echipa a devenit mai compactă, mai strânsă și cu o distanță mai mică între linii. Astfel, linia de fund a adversarului este practic invitată să se desfacă și să fie mai curajoasă, moment în care începe pressingul, vine recuperarea și pasa în spatele apărării adverse. Așa s-au câștigat partidele cu West Ham, Aston Villa, Newcastle sau Sheffield United, echipe cu care s-au pierdut puncte prețioase în sezonul trecut.

Odată ce Pogba și-a intrat în formă și Cavani a ajuns la un nivel bun fizic, a ieșit din schemă Mata. Jocul s-a modificat puțin, dar jumătatea de pressing încă funcționează. Abilitatea lui Pogba cu mingea la picior și faptul că este un mijlocaș puternic facilitează asta. Pressingul adversarului e dublu la Pogba, iar asta îi place la nebunie francezului, dar și lui Solskjaer.

Pentru că astfel adversarul înaintează și Pogba sau Bruno pot pasa în spatele defensivei. Nu degeaba Manchester United este echipa surprinsă de cele mai multe ori în offside în acest sezon.

Jumătatea de pressing a funcționat de minune. Lăsând fundașii în spate și cerând atacanților să coboare, Solskjaer și-a invitat practic oponenții să devină mai curajoși și i-a lovit mereu în spetele defensivei.

Acum lipsește Pogba, din cauza unei accidentări și e interesant de văzut ce va mai inventa tactic Solskjaer pentru a suplini absența francezului.

• material preluat de pe kwestthoughts.substack.com

Ole’s at the wheel! GGMU!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.