Premier League

Tottenham – United 2-0. Morișca ucigașă

February 1, 2018 • By

Prelungiți perioada de transferuri! Măcar pentru Manchester United. După evoluția de pe Wembley, în fața lui Tottenham, United are nevoie de multe schimbări. ”Diavolii” s-au făcut de râs într-un meci în care s-a bătut recordul absolut de spectatori la un meci din Premier League. 

Pochettino l-a surclasat pe Mourinho, iar Tottenham strânge distanța între locul 5 și locul 2 la doar 5 puncte, 4 echipe fiind implicate în luptă.

Dezastruos!!!

Meciul a început perfect pentru gazde. Doar 11 secunde!!! au trecut până ca Eriksen să deschidă scorul. Degajare din propria apărare, mingea ajunge în careul lui United, Alli trimite spre Kane, mingea e deviată de Smalling, Young doarme în papucii statului și mijlocașul danez nu-i dă nicio șansă lui De Gea. 1-0.

United a încercat să reintre repede în joc și a avut două oportunități bune de a egala, dar Lukaku și Lingard le-au irosit. Apoi, Tottenham a pus stăpânire pe joc. Și n-a durat mult până la golul doi.

Trippier ajunge nepermis de liber în dreapta, centrează, iar Jones i-a arătat lui Lukaku cum se face. Sigur, calm, liniștit, Phil s-a încurcat în proprile picioare și l-a învins pe De Gea. 2-0 și jocul era gata.

Scorul putea lua proporții rușinoase, dacă David De Gea n-ar fi prins din nou o zi bună și dacă Son sau Kane nu ar fi fost atât de egoiști în situații iminente de gol.

Ce-ați fumat?

Ce-ați fumat cu toții? Apărarea a fost varză, mijlocul mort, Sanchez, un corp străin în echipă, Martial inexistent, Lukaku izolat. Pogba? Parcă fumase ”iarbă”! Colac peste pupăză, primul jucător scos de pe teren a fost Lingard, poate singurul care a arătat determinare în prima repriză.

A intrat Fellaini, care a avut nevoie de doar 7 minute să-l scoată din minți pe Mourinho. Antrenorul portughez n-a mai rezistat și l-a chemat pe Herrera de pe bancă să-l schimbe pe belgian.

Morișca ucigașă

Chiar dacă mulți vor socoti înfrângerea, dar și evoluția de azi, ca un efect al golului primit prea rapid, Pochettino l-a surclasat pe Mourinho.

Antrenorul argentinian a pregătit partida perfect și a setat o ”morișcă” în atac care nu le-a dat nicio șansă ”diavolilor”. Pochettino a renunțat la sistemul său preferat. Joacă de obicei 4-2-3-1 și ține unul dintre mijlocașii defensivi mai aproape de linia fundașilor decât colegul său din linia mediană, pentru a acoperi zona în cazul unor contraatacuri venite în urma unor greșeli la mijloc și pentru a da o mână de ajutor fundașilor.

Știind că United nu se va omorî cu atacul, Pochettino a ales să dinamizeze linia de mijloc și a folosit un clasic 4-4-2. Dier și Dembele (mamă ce a renăscut belginaul în ultima perioadă, în sistemul ăsta!!!) au avut atribuții defensive. Ceilalți oameni s-au rotit pe toată durata partidei formând o morișcă care a năucit defensiva lui United.

Eriksen a început în dreapta, Son pe stânga, iar Alli și Kane au format linia de atac. Însă, în funcție de fază, cei patru au schimbat locurile între ei, astfel că se explică de ce Alli și Eriksen erau fără adversar direct în majoritatea fazelor.

Rușinică, rușinică, rușinică

Vorba cârcotașilor de la Prima TV se potrivește de minune pentru Manchester United. ”Diavolii” au făcut un meci dezatruos, cel mai slab al sezonului. Jucătorii au părut amatori, niște puștani luați din curtea școlii și puși să joace împreună pentru prima dată.

Mourinho a fost și el neinspirat, în formula de start, care n-a fost chiar greu de anticipat.

De Gea – Valenica, Smalling, Jones, Young – Matic, Pogba – Martial, Lingard, Sanchez – Lukaku.

Probabil din dorința de a-l surprinde pe omologul său, portughezul l-a trimis pe Alexis în stânga și pe Marțial în dreapta. Primul s-a zbătut mult, dar în van, iar al doilea a fost inexistent în flancul drept, fiind doar o dată pus la treabă.

Și mai greu de înțeles a fost atribuirea rolurilor în defensivă. Smalling în dreapta și Jones în stânga (de obicei joacă invers), iar faptul că ultimul nu era comod acolo s-a văzut la gol. Încercând să respingă s-a folosit de piciorul drept, de bază, și a trimis fără speranță pentru De Gea.

Cel mai slab om de pe teren a fost însă Young. Neinspirat, lent, lipsit de inventivitate și avânt, Young a greșit la ambele goluri ale gazdelor. Mai întâi l-a scăpat pe Eriksen, iar mai apoi pe Trippier.

Numere fatale…

  • 81,978 –  cel mai mare număr de spectatori din istorie la un meci de Premier League
  • 3 – numărul de autogoluri de care a beneficiat Tottenham în acest sezon
  • 52 – de ani au trecut de la ultima serie de trei înfrângeri consecutive ale lui Manchester United pe terenul lui Tottenham
  • 11 – secunde reprezintă cel mai rapid gol primit vreodată de Manchester United în Premier League
  • 2011 – e anul în care United a pierdut pentru ultima dată pe Wembley. Era finala Champions League împotriva Barcelonei, scor 1-3. De atunci, 6 victorii în 6 partide.