Premier League

Manchester United – Huddersfield 2-0. Primul gol al lui Alexis Sanchez pe Old Trafford

February 4, 2018 • By

Îi așteptam pe Terrieri cu setea de răzbunare după înfrângerea din tur, prima din sezon, când lui David Wagner îi ieșea tot ce încerca. 3 luni mai târziu, Huddersfield este una dintre cele mai slabe echipe din Premier League și rezultatul n-a fost vreo secundă în dubii pentru Diavoli. A fost Manchester United – Huddersfield 2-0, dar parcă mai notabile au fost punctele pierdute de vecinii gălăgioși la Burnley. Calculele pentru titlu nu se schimbă, 13 puncte înseamnă o prăpastie în Premier League.

Scriam în avancronica meciului că Mourinho ar trebui să facă o schimbare radicală în primul 11, împotriva lui Huddersfield. Mă gândeam la o porție de odihnă pentru Lukaku și șansă pentru Rashford sus, dar portughezul a ținut să-i arate lui Pogba că United poate câștiga și fără el. Mourinho își plătește polițele, iar pe Paul l-a criticat public după meciul execrabil făcut în înfrângerea cu Spurs.

Cu Pogba, Martial și Rashford pe bancă, iar Phil Jones nici măcar în lot, Diavolii au arătat așa: De Gea – Valencia, Smalling, Rojo, Shaw – Matic, Mata, McTominay – Alexis, Lukaku, Lingard.

United s-a instalat din primele minute la conducere și remiza albă de până la pauză a fost doar rezultatul apărării supra-aglomerate a Terrierilor și a intrărilor foarte tari la băieții lui Mourinho. Lukaku a deblocat meciul, din centrarea pe jos venită de la The Special Juan). Apoi Alexis a scos un penalty mult mai puțin clar decât unul neacordat, în prima parte, la McTominay, dezintegrat de Kongolo în careu. Tot chillianul a bătut, tot el a și ratat și tot el a înscris pe respingerea lui Lossl.

Meci fără vreun motiv de a fi mai mult decât o pagină de statistică pentru Man United:

  • 75% posesie (83% în zona careului advers), de 3 ori mai multe pase reușite decât adversarul (care nu cred să fi legat mai mult de 3 la vreun moment al meciului), câteva ocazii notabile (7 mingi pe spațiul porții).
  • Gol la debut pe Old Trafford pentru Alexis, care a încercat să așeze jocul și i-a deblocat excelent în câteva faze pe Mata și Lingard. La fel ca Lukaku, dar din motive diferite (viteză, tehnică), Alexis scoate apărătorii din sistem și-i trage cu el, spațiile fiind oricui are chef să le ocupe.
  • De Gea, la meciul 300 pentru United, efectiv n-a avut ce apăra (niciun șut pe poartă), așa că a sărbătorit cu un clean-sheet.
  • McTominay joacă 90 de minute pentru a șasea oară în acest sezon și n-avem ce să-i reproșăm. S-a ținut excelent, fără să încerce vreo nebunie, așa începe.
  • Sunt 6 luni de când ne făceam calculele pentru centrul defensivei și Smalling părea să fie cam a patra sau a cincea opțiune, dar iată că e cam prima în acest moment și chiar bifează două ocazii de gol!

Huddersfield n-a făcut nimic pentru puncte în acest meci:

  • David Wagner l-a schimbat pe Schindler cu Hafele, care a luat galben și a făcut penalty în primele 5 minute după intrarea pe teren.
  • Intrările foarte tari au fost singura alegere tactică evidentă. L-au luat în vizor pe Scott McTominay, dar băiatul e făcut din ce trebuie pentru a fi Diavol Roșu și a rezistat. Wagner a trebuit să facă schimbare după 30 de minute, Billing fiind pus pe rupt picioare.

În săptămâna care urmează, Diavolii n-au niciun meci pentru că au fost cuminți și au trecut de Yeovil fără rejucare în FA Cup. Mergem la Newcastle săptămâna viitoare, în zona fierbinte a retrogradării, pentru ultimul set de reglaje înainte de excursia la Sevilla din Liga Campionilor. S-auzim de bine până atunci!

Glory, glory, Man United!

PS: Old Trafford e impresionant când tace și parcă-i poți auzi respirația lui Sir Bobby Charlton din tribune, la comemorarea a 60 de ani de la dezastrul de la Munchen. 

Sursa foto: PremierLeague.com

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.