FA Cup

Manchester United vs Derby County. Mergem mai departe în FA Cup

January 6, 2018 • By

Diavolii au jucat al unsprezecelea meci în 5 săptămâni. De data asta a venit pe Old Trafford, pentru un meci din runda a treia de FA Cup, o echipă de tradiție, dar care-și prestează fotbalul de în fiecare săptămână în Championship: Derby County.

Romero – Shaw, Blind, Smalling, Lindelof – Herrera, Pogba – Mata, Mkhitaryan, Lingard – Rashford. Lukaku și Martial pe bancă, alături de Fellaini. Așa cum mă așteptam, cel puțin pe hârtie, Mourinho nu și-a bătut joc de singura competiție pe care mai are șanse reale să o câștige în al doiea sezon la United. Alegerile portughezului pentru restul sezonului par însă din ce în ce mai clare: la Manchester United nu se va juca fotbal, ci se va alerga după rezultate meci de meci, într-un test pentru răbdarea și toleranța suporterilor.

Nu pot înțelege ce s-a întâmplat cu Mkhitaryan, care e clar că are mintea pe o altă direcție decât cea în care merge echipa, adică spre poarta adversă. Încearcă Mourinho să-l împingă spre plecare sau de ce i-o fi tot oferind șansele pe care, cu jocul prestat în ultima vreme, nu le merită?

Meciul a curs, iarăși firesc, într-o singură direcție, rareori reușind Derby să rupă posesia și dominarea teritorială a Diavolilor. Din păcate însă, din nou dominarea a fost sterilă, ai noștri nereușind să pătrunda prin apărarea bine așezată de Rowett. Am mai remarcat asta în ultimele săptămâni: în afară de David de Gea, un singur jucător de la Manchester United e concentrat meci de meci și într-o formă excelentă: Jesse Lingard.

Două bare ale lui Rashford și una a lui Lukaku au precedat reușita care a deblocat partida: șutul superb, din prima, cu efect, al lui Lingard către viclul porții lui Carson. În ultimele minute am mai văzut ceva frumos și n-am cum să nu remarc o rază de speranță în întunericul tot mai apăsător de pe Old Trafford: United știe sa joace pe contra-atac. Martial și Lukaku au distrus din 5 atingeri apărarea lui Derby, în viteză, belgianul fiind la finalizare (gol important pentru moral, fără îndoială).

Fără meci în următoarele 7 zile, Diavolii respiră după perioada festivă și, sper eu, Mourinho vine cu niște idei care să ne facă să semănăm cu o echipă, nu cu o galerie de trofee umane care poartă tricouri identice. Revenim pe 13 ianuarie cu Stoke, puțin probabil să vedem vreun transfer până atunci. S-auzim de bine și…

Glory, glory, Man United!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.