Champions League

Back to champions nights!!!

November 20, 2017 • By

După un weekend în care am administrat, din nou, 4 goluri adversarului, pe teren propriu, echipa noastră se deplasează în Elveția, pentru al cincilea joc din grupele Champions League! United are maximul de puncte, fiind deja calificată în faza următoare, având nevoie de un singur punct în ultimele două meciuri din grupă pentru a ne asigura primul loc.

Clasamentul grupei A

Meciurile directe și analiza adversarului

Meciul tur de pe Old Trafford, a fost câștigat de United cu 3-0, meci în care Pogba a ieșit accidentat, iar Fellaini (jucătorul meciului), Lukaku și Rashford au înscris golurile noastre. Ultima întâlnire în deplasare, a fost pe 7 decembrie 2011, atunci când echipa condusă de Sir Alex Ferguson a pierdut cu 2-1, înfrângere care ne-a scos în acel an din Champions League. A fost singurul eșec suferit de United în meciurile directe cu echipa elvețiană.

Photo by Shaun Botterill/Getty Images

 

FC Basel a câștigat în weekend, în fața ultimei clasate, Fc Sion cu 5-1, fiind pe locul 2 în campionat, la 7 puncte de liderul Young Boys. Vârful olandez van Wolfswinkel ramane cel mai periculos om al gazdelor, reușind 7 goluri în 9 meciuri din acest sezon. În Ligă, FC Basel este într-o luptă directă cu CSKA Moscova în vederea calificării de pe locul 2 în primăvara europeană, iar diferența o va face echipa care va reuși să ia punct de la United (dacă vor reuși) sau echipa care va încasa cât mai puține de la United; Benfica cred ca a renunțat deja la lupta pentru locul 3 și va folosi echipe alternative în meciurile din competiția europeană.

Formația probabilă

Va fi un meci greu, de uzură, în care elvețieni vor încerca să obțina cel putin un punct, necesar în lupta pentru optimile Champions League. De accea spun ca este momentul oportun pentru ca Mourinho să-i introducă, încă din primul minut, pe cei care nu au prea jucat acest sezon, oferindu-le șansa să demonstreze că merită mai multa atenție.

Eu aș opta pentru o echipă din care sa nu lipseasca Romero, Herrera, Shaw (care se pare că nu mai are multe zile pe Old Trafford, potrivit presei din UK), Scott McTominay sau, de ce nu, Angel Gomes – care este cel mai bun junior al academiei în acest moment și care a înscris o dublă în weekkend, în meciul câstigat de juniori U18, cu 4-1, în fata celor de la Blackburn Rovers.

Este greu de anticipat o posibilă formula de start, pentru ca nu știm cum va aborda Mourinho această partidă, dar asta nu mă oprește să încerc:

Romero – Darmian, Lindelof, Rojo, Shaw – Fellaini, Herrera, McTominay,  Gomes, Mata   – Ibrahimovic.

Unde se vede FC Basel vs Man United?

Partida dintre FC Basel și Manchester United se va juca miercuri 22 noiembrie 2017, de la ora 21:45 și  nu este transmisa la TV în România. Singura posibilitate de a vedea confruntarea este pe site-ul Telekomtv.ro.

Glory, Glory Man United!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.