Comunitate

Să-i cunoaștem pe Lăncieri: Ajax Amsterdam și moștenirea unui club care a revoluționat fotbalul

May 22, 2017 • By

Capătul de drum al unui sezon epuizant pentru Manchester United este finala Europa League. La Stockholm, pe 24 mai, Diavolii întâlnesc unul dintre cluburile de legendă ale Europei: Ajax Amsterdam. Pentru că adversarii noștri de miercuri merită respect, intru puțin în istoria acestui club și în transformarea care l-a adus până într-o finală europeană după 22 de ani.

Ajax Amsterdam e orice în afară de un club mic: cele patru Cupe ale Campionilor Europeni, 33 de campionate ale Olandei și alte zeci de trofee interne și internaționale pe care clubul le expune în muzeu spun povestea unui gigant al fotbalului european. Începuturile Lăncierilor însă, ca și cele ale lui United, fondat de muncitorii de la căile ferate din oraș, au fost umile. Un club tânăr, în comparație cu Man United, ia ființă în ultima primăvară a secolului 19, ca o echipă de amatori care-și alege numele după eroul Ajax, din mitologia greacă (Iliada lui Homer), singurul grec care moare neînvins.

Englezii care i-au învățat fotbal pe olandezi

E nevoie să vină un om de fotbal din Anglia, chiar din Manchester, pentru a pune Ajax-ul pe harta fotbalului olandez. Jack Reynolds legitimat timp de un sezon la Man City (unde n-a jucat niciun meci la prima echipă) este managerul sub conducerea căruia câștigă Lăncierii primul trofeu din istorie: Cupa Olandei în 1917, adăugând două titluri de campion în următoarele două sezoane. Per total, Reynolds avea să o antreneze pe Ajax timp de 27 de ani, în 3 mandate, câștigând de 8 ori campionatul și punând bazele revoluției fotbalului total ce avea să urmeze.

Lui Reynolds i-a urmat un alt englez, Vic Buckingham, fostul jucător al lui Tottenham și mare manager a lui West Brom (vice-campion al Angliei și câștigător de FA Cup pe The Hawthorns), ajuns pe banca olandezilor în 1959, cu impact instant: titlul în Eredivisie în același an. Mai important însă, ideile sale, cum ar fi pressingul avansat, jocul de pase scurte și rapide, posesia și ocuparea eficientă a terenului, au așezat ultimele piese ale puzzle-ului care avea să fie completat de Rinus Michels. Înainte să plece spre Barcelona, Buckingham și-a mai lăsat o amprentă uriașă pe istoria lui Ajax Amsterdam: l-a descoperit pe Johan Cruyff.

Revoluția fotbalului total

Ce a urmat a fost o revoluție a fotbalului mondial, jocul pe care-l știm astăzi fiind iremediabil transformat pe terenul lui Ajax Amsterdam. Michels dezlănțuie fotbalul total, filosofie hrănită din obsesia olandezilor pentru optimizare, expresia supremă a ocupării terenului într-un mod cât mai eficient, care detronează formația în WM care dominase până atunci jocul.

Michels și-a jucat întreaga carieră de fotbalist la Ajax, apoi îi urmează lui Buckingham, după al doilea mandat, la cârma primei echipe. Vin 4 titluri în următorii 5 ani și o finală de Cupa Campionilor, în 1970, pierdută în fața unui AC Milan cu Rivera și Trappatoni în teren. Doi ani mai tâziu, în ultimul sezon al lui Michels, se cucerește și primul trofeu al Cupei Campionilor Europeni, înainte ca managerul să plece la Barcelona.

Ștefan Kovacs preia echipa și reușește să aducă lui Ajax încă două Cupe ale Campionilor consecutive, Cruyff pleacă și el la Barcelona, dar Ajax e deja un club de legendă.

Trec 22 de ani până la următoarea finală europeană. În 1995, la Viena, un tânăr Patrick Kluivert, la 18 ani, venit de pa bancă, înscrie de lângă Baresi și Ajax se răzbună pentru finala cu Milan din ’70, aducând la Amsterdam titlul Ligii Campionilor.

22 de ani mai târziu, o nouă revoluție

E greu de conceput cum o echipă olandeză s-ar putea lupta cu giganții din Spania, Italia, Germania sau Anglia în cupele europene. Ajax s-a mai apropiat de două ori însă: a pierdut finala din ’96 și apoi a ieșit în semifinale în anul următor, ambele în fața Juventus-ului lui Marcelo Lippi.

Frank de Boer, fostul mare jucător crescut la club, ajunge pe banca lui Ajax în 2010 și aduce 4 campionate consecutive, înainte să plece la Inter. Abia succesorul lui, Peter Bosz, închide ciclul de 22 de ani, atingând finala Europa League după duble extrem de spectaculoase cu Schalke în sferturi și cu Lyon în semifinală. 11 goluri au înscris Lăncierii în aceste două duble manșe și, între timp, au pierdut titlul în Olanda în ultima etapă, reușind însă să alinieze cel mai tânăr prim 11 din istoria clubului, care se definește adesea prin extraordinara sa academie de tineret.

Cu o echipă a cărei medie de vârstă de sub 23 de ani, noua generație a lui Ajax Amsterdam a pășit pe scena mare.

O concluzie

Am vizitat stadionul și muzeul lui Ajax primăvara asta. Pe Amstedam ArenA te simți instant ca într-un loc familiar, e o arenă a cărei formă și design îți oferă impresia de cămin și văzând acest stadion gol, nu-ti imaginezi cum ar putea arăta cu două peluze invadate de suporteri înrăiți (care, spre surprinderea mea, există și în Olanda!). Abia când ajungi în muzeu și singurele lumini sunt cele ale vitrinelor, înțelegi că te afli în fața unui gigant al fotbalului mondial.

Ajax e adversarul nostru de miercuri, un club imens, cu o echipă foarte tânără, cu mult talent încă nefinisat și cu o uriașă sete de succes. Îi respectăm pe copii lui Bosz, dar îi vom învinge și vom mai aduce încă un trofeu în vitrina de pe Old Trafford.

Glory, glory, Man United!

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.