Europa League

Formalități: un meci usor pentru cel mai greu trofeu

May 25, 2017 • By

Ajax Amsterdam – Manchester United 0-2 (Pogba ’18, Mkhitaryan ’48), Europa League Final, 24 Mai 2017, Friends Arena, Stockholm

Viva John Terry

John Terry se indreapta spre balon. Nu e in regula, ma gandesc. Ceva o sa se intample, noi o sa castigam finala. A fost un sezon mult prea bun ca sa nu se termine asa, si doar o data se implinesc 50 de ani de la dezastrul de la Munchen. Ah, Ronaldo! Dar poti sa-l acuzi? 42 de goluri sezonul asta, inclusiv asta care ne-a dat avantajul in finala. Oricine poate sa rateze un penalty. Numai ca Chelsea acum s-au trezit sa nu rateze deloc… Terry fata in fata cu van der Sar… La dracu’, poarta aia arata tare lata. Nu, n-are cum, trebuie sa rateze, stai linistit. Stai linistit. Acum suteaza. Ah, fenta, van der Sar, fii atent! Nuuu, s-a dus dupa fenta, a gresit partea. Terry suteaza…

Daaaa! Stiam eu! Pentru cine se mai indoieste de fortele divine, iata doavada! Piciorul stang i-a fugit complet fara motiv, o fractiune de secunda inainte de sut. Mingea a sarit aiurea, bara si apoi a zburat spre coltul terenului. Destinul s-a implinit, am castigat Liga Campionilor, iar imprejurul zambetului seniorial al lui Sir Bobby Charlton se vad si niste siluete de tineri prin ploaia deasa din Moscova. Duncan, Eddie, Tommy, fiti mandri!

Stiu, stiu, de fapt Anelka a ratat penaltyul decisiv. Dar hai sa fim seriosi, ati vazut privirea lui Anelka inainte sa execute? Stia dinainte ca rateaza, ca indiferent ce-ar face deznodamantul povestii asteia a fost scris deja.

 

Personal, doar sentimentul de siguranta l-am regasit inaintea finalei de aseara, nu si tensiunea. Stiam ca finalul s-a scris deja, ca asa o sa se intample, ca o sa castigam trofeul. E probabil o siguranta data de puseuri de adrenalina, de-asta dupa finala din 2009 am fost descumpanit mai degraba decat trist. N-am inteles ce s-a intamplat si mai ales, cum de s-a putut intampla ceva atat de contrar felului in care STIAM ca se vor petrece lucrurile. E ca si cum mi s-ar fi dovedit ca gravitatia nu exista, sau as fi vazut ploaia urcand dinspre pamant spre cer.

Meci fara emotii

Rational, inteleg ca Ajax au avut sansa lor aseara. Ca sunt o echipa tanara, ofensiva si cu mult entuziasm, ca un accident se poate intampla si ca e posibil sa pierdem finala. Posibil, da, dar e posibil si sa primesc un telefon de la regina Angliei in urmatoarele 5 minute, sa ma roage sa-l omor pe Donald Trump. N-o sa se intample. Si nu s-a intamplat nici ca Ajax sa castige aseara, sau macar sa ameninte in vreun fel ca ar putea castiga. Mourinho a pus prea mult pret pe meciul asta, si Mourinho nu e un parior, nu-i place sa riste. Meciul e in pregatire de cel putin doua saptamani, timp in care a avut si posibilitatea sa testeze formule de echipa, forma de joc si abilitatile jucatorilor in ultimele 3 etape din campionat. Pustii olandezi vor avea poate momentul lor, dar The Special One n-avea sa le lase scena aseara.

Statistica meciului spune ca au avut 3 suturi pe poarta aseara, dar imi amintesc unul singur, sut direct in Romero, din unghi, dupa vreo 30 de minute de joc. Nici

United n-a jucat ultra-spectaculos, dar United de azi e o echipa inca in constructie. iar Mourinho a fost pe deplin constient ca in primul sezon unicul lui obiectiv e supravietuirea in functie. Iar asta vine intr-un singur fel: calificare in Champions League. Cupa Ligii a contat si ea, posibil sa fi multumit fanii si chiar si conducerea, dar doar cea mai putin importanta competitie interna si locul 6 in clasament n-ar fi linistit in nici un caz pe deplin suporterii si reporterii, nu la asteptarile imense cu care trebuie sa lucrezi la Manchester United. Dar cu un trofeu intern, un trofeu european si Community Shield castigat la primul meci oficial, nimeni nu-l poate contesta pe Mourinho cu argumente rezonabile. Portughezul si-a cumparat un an de liniste, iar acum are si o echipa care joaca asa cum vrea el.

Jocul in sine, in astfel de ocazii, e cumva in planul secund, mai putin important decat emotiile si asteptarile de dinainte si de dupa. Pogba a sutat puternic cu stangul de la vreo 20 de metri, mingea a prins piciorul ghinionistului Sanchez si l-a pacalit pe portarul Onana. 1-0 dupa mai putin de 20 de minute de joc, si un rasuflat de usurare din 300 de milioane de piepturi.

Mkhitaryan be like: ‘Learn how to spell my name, bitches!’

Iar golul lui Mkhitaryan imediat dupa pauza a linistit total spiritele, meciul a fost complet in mana noastra dupa 2-0, chiar daca Bertrand Traore a mai avut o ocazie serioasa, plus vreo doua jumatati de sut dupa aia. In mod normal as fi fost mai suparat pe Lingard pentru ca n-a reusit sa finalizeze dupa ce a scapat singur cu portarul in minutul 87, dar cu 2-0 si la cateva minute distanta de a ridica un trofeu european, lucrurile astea se uita repede.

Cat despre Mkhitaryan, omul se pare ca nu stie sa dea goluri normale. Ce? Sunt cu spatele la poarta, calarit de un fundas care incearca sa ma dea jos, iar mingea nu mi-a fost destinata si e intr-o pozitie incomoda, prea lateral si un pic prea sus, la nivelul umerilor? Nici o problema, pot sa dau putin in spate si sa salt piciorul intr-o semi-foarfeca… a, gata! Gol! 3 trofee castigate, al treilea marcator al competitiei europene si 41 de aparitii pentru armean in sezonul in care multi comentatori l-au plans ca ‘nu prea prinde echipa’.

Cu tristete sau cu bucurie

Chiar daca finala a fost castigata cu o usurinta la care doar speram, trofeul asta inseamna mult, si o sa insemne si mai mult pe masura ce trece timpul si probabil o sa ne intalnim cu Europa League din ce in ce mai rar. Inseamna o munca de 9 luni si un traseu lung care a inceput, ce ironic, cu o infrangere in Olanda in septembrie anul trecut. Inseamna un zbor in decembrie in estul Ucrainei, in zona de conflict militar, sa joci un meci joi seara pe un teren inghetat, si un zbor inapoi peste cele 4 fuse orare a doua zi dimineata, pentru ca duminica ai meci impotriva celei de-a doua clasate din Anglia. Inseamna 9 meciuri in aprilie, 7 meciuri in 3 saptamani in mai si 65 de meciuri in 10 luni. Inseamna singurul trofeu care ne lipsea, inseamna primul trofeu european pentru o echipa englezeasca in 4 ani, si primul pentru United dupa 9 ani, respectand ritmul inceput de Ferguson in 1991. Desi speram ca urmatorul sa vina inainte de 2026. Inseamna al treilea trofeu al sezonului si gustul primului triumf european pentru pusti ca Lingard, Rashford sau, um… Pogba. Inseamna ca vom petrece urmatoarele 2 luni cu un zambet tamp pe fata cu gandul la raftul cu trofee de pe Old Trafford care continua sa se extinda. Inseamna Champions League, intoarcerea in elita fotbalului european dupa 3 sezoane de absenta si mai ales, inseamna un sezon fara doar si poate de succes, asa cum n-am mai avut de mult. Inseamna un nou val de fani si mai ales, inseamna o farama de alinare pentru oamenii din Manchester, la 3 zile dupa ce un cretin cu o bomba a luat 22 de vieti si a indoliat o tara intreaga. Adica, nici mie nu-mi place Ariana Grande, dar sunt si alte feluri in care poti sa exprimi asta. (Prea devreme?)

N-au fost artificii si confetti la premierea asta, dar au fost momente care se vad prea rar si care iti pot reda increderea in umanitate: au fost ai nostrii care au afisat un banner de incurajare pentru toti cei din Manchester, a fost Mourinho si jucatorii care au dedicat victoria memoriei victimelor, au fost felicitari din partea rivalelor si cel mai important, a fost un oras indoliat care a reusit sa zambeasca pentru o seara.

Nu va fi o petrecere sau o parada intr-un oras in care se petrec mai multe inmormantari decat ar trebui zilele astea, si din pacate nu e posibil nici sa substituim trofeul asta pentru a anula atacul de luni seara, chiar daca Mourinho, jucatorii si suporterii si-ar dori.

‘In spatele ferestrelor din Manchester exista o dragoste nebuna pentru fotbal, petrecere si muzica’ spunea Cantona in 2009 si chiar daca cheful de petrece a fost temporar inabusit, orasul asta va depasi inca o data tragedia si se va regasi, inca o data, mai puternic la capatul ei. ‘Imi dau seama, chiar si dupa timpul scurt pe care l-am petrecut aici, ca oamenii din Manchester vor arata solidaritatea unui singur corp’ a spus Mourinho, si chiar daca suntem, cu totii, la distante mai mici sau mai mari de Teatrul Viselor si de orasul care-l gazduieste, un gand pentru victimele atentatului e nu numai uman, e necesar.

Vara asta

Diavoli de Romania

Ei bine, diavoli, asta a fost sezonul 2016-2017. Cel mai bun dupa mult timp, unul care ne reda speranta in vremuri bune, dar si increderea si aroganta pentru care echipele rivale ne urasc asa de tare.

Romanian Red Devils au petrecut o seara minunata ieri in Infusion. S-a cantat, s-a baut bere si s-a vazut United castigand o cupa europeana pe ecran mare. Stiti vreun fel mai bun de a petrece o seara de mai?

In cele doua luni lungi fara fotbal care vor urma, asteptam povestile voastre despre cum ati trait finala, cum ati devenit fani United si cum vedeti viitorul clubului. Pentru sezonul viitor avem planuri mari, vom avea mai multe evenimente si vom incerca sa devenim principalul punct de contact intre fanii romani si clubul pe care-l iubim, cu care suntem in contact de multi ani. Daca sunteti membru One United, va rugam sa ne dati de stire, pentru ca incercam sa obtinem statut de fanclub oficial, care ne va da dreptul in viitor sa afisam un banner propriu pe Old Trafford, si nu putem face asta decat daca avem un numar minim de abonati oficial ai clubului.

Si ramaneti pe receptie. Avem cateva surprize pregatite pentru vara asta. Cu Mourinho si trupa lui ne revedem pe 8 august, in Supercupa Europei.

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

 

Formulele de joc din finala:

Ajax Amsterdam: Onana – Veltman, Sanchez, de Ligt, Riedwald (de Jong ’82) – Klaasen, Schoene (de Beek ’70), Ziyech – Traore, Dolberg (Neres ’62), Younes

Manchester United: Romero – Valencia, Smalling, Blind, Darmian – Fellaini, Pogba, Mata (Rooney ’90), Mkhitaryan (Lingard ’74), Herrera – Rashford (Martial ’84)